Gala

Am fost în seara aceasta la Gala la care am participat, evident, în calitate de reprezentant al companiei pentru care lucrez!

Evenimentul în sine m-a bucurat din mai multe motive: am revăzut oameni dragi, am cunoscut în offline oameni cu care comunicam frecvent doar în portal şi am văzut că în România asta gri, tristă, în care mizeriile, superficialitatea, penibilul şi indolenţa aproape ne acaparează percepţia asupra realităţii, multor oameni încă le mai pasă de comunitate, încă mai cred că nu muncesc degeaba şi că ţara aceasta are o şansă.

Sunt câteva exemple care m-au impresionat în mod special. Un domn care se luptă de ani de zile cu Parkinson şi care nu se mulţumeşte să câştige zilnic o bătălie cu boala, ci vrea să le fie sprijin şi altor pacienţi care suferă ca şi el.

Momentul în care i-am cunoscut pe unii dintre oamenii care s-au ocupat de Gala nu a făcut decât să aducă în mintea mea un gând: “ştiam eu de ce îmi place de ei”. În seara aceasta ei au fost răsplătiti din plin pentru implicarea în campaniile pe care le deruleaza, mai ales ca de curand au lansat mai multe jocuri cu masini.

Increzatoare

Un lucru drăguţ care mi s-a întâmplat a fost oportunitatea de a participa la cursul PCM pe care îl predă un cunoscut. Mi-l doream de vreo 2 ani şi când am citit că Dragoş va organiza o sesiune specială pentru tinerii din ONG-uri, am ştiut că trebuie să aplic. Au fost 3 zile pline de informaţii, oameni noi, cunoaştere de sine, multe întrebări. Sunt încă în faza în care îmi răspund la întrebări, mă descopăr şi pe baza cunoştinţelor, îi observ şi pe ceilalţi. Şi învăţ în fiecare zi să interacţionez cât mai bine cu ei.
Cu bucurie, am aflat că am fost nominalizată într-o  campanie. A fost o surpriză plăcută la care nu m-am aşteptat şi care a generat un mare val de simpatii şi de like-uri atunci când am anunţat marea veste.
Drumuri multe, întâlniri cu oameni deosebiţi, socializări intense şi dansante, evenimente. Apropo, căutăm oameni dedicaţi şi pasionaţi să ne întregească echipa, ce ziceţi?
Mă simt la început, pornesc la drum cu energie şi planuri mari, cer tot mai mult de la mine, dar ştiu că aşa e bine. Trag aer în piept cu hotărâre şi sunt încrezătoare.

Un vis devenit realitate

Nu ma asteptam ca tot ce mi-am propus pana la 30 de ani chiar sa se intample. De foarte multe ori, atunci cand stai si te gandesti la toate planurile tale nu te astepti chiar sa se realizeze toate. Oarecum e o greseala, dar depinde si din ce persepctiva privesti si unde te plasezi tu vizavi de aceste planuri, cum le gandesti de la bunul inceput.

Poti sa-ti faci planuri marete, mai mari decat poti duce sau poti sa iti faci planuri reale care stii ca se pot realiza fara prea mare efort din parte ta.

Eu pe la 18 ani mi-am zis ca pana la 30 trebuie sa am casa, masina si o relatie serioasa cu care pe la 33 sa pot face un copil. Uite ca cele trei puncte s-au realizat si urmeaza imediat copilul. Pana atunci mai am un singur gand :D sa ma apuc de ceva sedinte de epilare definitiva ca sa nu mai am probleme de acest gen in timpul sarcinii. Cred ca ar fi minunat :D